CONTACT

Alegerile din Grecia sunt cruciale pentru Europa

Grecia poate aduce liniştea sau dimpotrivă, poate stârni din nou furtuna financiară în Uniunea Europeană. Totul depinde de votul de duminică.

Cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din Grecia, stânga radicală le promite elenilor că umilirea naţională se apropie de final. Liderul formaţiunii Syriza, Alexis Tsipras, vrea să renunţe la măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali, iar asta a propulsat partidul pe primul loc în sondajele de opinie.Aproape 10 la sută din votanţi sunt însă nehotărâţi şi tocmai ei ar putea înclina balanţa în favoarea sau în detrimentul stângii radicale.

La ultimul miting electoral, liderul Syriza le-a cerut zecilor de mii de oameni prezenţi la manifestaţie, dar şi grecilor care au urmărit totul la televizor, să voteze masiv pentru schimbare.

„Daţi-ne mandat să conducem. Aşa putem pune punct ajutoarelor financiare catastrofale şi putem negocia. Daţi-ne un vot pentru stabilitate, daţi-ne putere pentru a duce Grecia la un nou nivel”, a spus Alexis Tsipras, preşedintele Syriza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...

Muncitorul român prins sub dărâmături după prăbușirea turnului medieval de la Roma a murit

Românul a stat aproape 12 ore sub dărâmături după...

Petrolul încheie prima parte a campionatului cu o remiză, pe Ilie Oană, cu FC Botoşani

Petrolul a mai bifat o remiză, a treia la...