CONTACT

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru Laszlo Borbely

Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.
 
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul UDMR, Laszlo Borbely.
 
Există suspiciuni că, în 2011, Laszlo Borbely, atunci ministru al Mediului şi Pădurilor, ar fi primit de la Ioan Ciocan, administrator al SC Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, foloase necuvenite în valoare de 80.952 de lei, potrivit Mediafax.
 
Acestea constau în renovarea şi utilarea unui apartament, pentru ca Borbely să-şi exercite influenţa asupra unor funcţionari din Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), în vederea determinării acestora să favorizeze firma la licitaţii organizate prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.
 
Borbely mai este suspectat şi că, în 2011, ar fi primit de la Anton Petru Molnar, administrator de fapt al SC Azimut Com SRL Acăţari, foloase necuvenite în valoare de 112.199 de lei, constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil aparţinând acestuia, pentru a interveni la funcţionari din ANAR să favorizeze firma la licitaţii organizate prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.
 
De asemenea, tot în 2011, Laszlo Borbely ar fi primit de la administratorul a două societăţi comerciale suma de 50.000 de euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obţină lucrări în domeniul gospodăririi apelor şi să încaseze contravaloarea lucrărilor executate. 
 
La cererea transmisă Camere Deputaţilor au fost ataşate referatul întocmit de procurorii DNA Oradea şi şapte volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ploieştiul trece în 2026 pe ritmuri „retro”

Petrecerea de revelion organizată de Primăria Ploieşti va urma...

Zece superstitii si traditii de Anul Nou

Oriunde ne-am afla in noaptea care face trecerea dintre...

Cum se serbează Revelionul in alte țări

Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an...

Sfântul Ștefan serbat în a treia zi după Crăciun: Tradiții și obiceiuri

Sfântul Ştefan, primul martir al Bisericii, este prăznuit pe...