CONTACT

Campionatul de fotbal al Greciei a fost suspendat

Guvernul de la Atena a decis suspendarea fotbalului profesionist din Grecia, în urma incidentelor grave petrecute la derby-ul dintre Panathinaikos şi Olympiakos.

Este a treia suspendare a campionatului elen de fotbal din acest an, măsuri similare fiind luate şi în septembrie şi noiembrie, tot în urma unor conflicte violente între fani. Partidul Syriza, care a preluat de curând conducerea ţării, a promis că va rezolva problema. Primul pas: suspendarea tuturor partidelor din primele trei eşaloane.

Guvernul vrea să implementeze legile statului pe stadioanele de fotbal. În acelaşi timp, îşi doreşte reluarea partidelor cât mai curând posibil, însă doar după ce va observa o reacţie pozitivă din partea tuturor echipelor”, a declarat preşedintele Superligii elene, Giorgos Borovilos.

Duminică, în timpul meciului dintre cele mai mari echipe ale Atenei, Panathinaikos şi Olympiakos, câştigat cu 2-1 de „verzi”, fanii au aruncat torţe, pietre şi sticle în sectorul ocupat de oficialii echipei oaspete. A urmat o altercaţie între conducătorii celor două cluburi.

Fotbalul din Grecia este măcinat de multă vreme de incidente violente. În acest sezon, un fan a murit după o bătaie generală între suporterii echipelor de liga a treia Ethnikos Pireu şi Irodotos.

Dacă iniţial se precizase că fotbalul va fi suspendat pe termen nelimitat, premierul Alexis Tsipras a anunţat apoi că sancţiunea va fi aplicată timp de o săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...