CONTACT

Europenii vor să reducă numărul maşinilor pe motorină

Autoritățile din țări precum Franța, Marea Britanie sau Norvegia se gândesc să reducă numărul de mașini pe motorină. Principalul motiv ar fi legat de faptul că acestea ar polua mai mult decât cele pe benzină, chiar dacă nu toți analiștii sunt de acord cu această ipoteză, potrivit Știrile TVR.

La sfârșitul anului trecut, prim-ministrul francez, Manuel Vallas, a declarat că promovarea mașinilor diesel de autorități a fost o greșeală și că trebuie eliminate, treptat, din circulație. În prezent, aproximativ 80% dintre francezi conduc o mașină diesel, iar aceștia urmează să suporte o acciză suplimentară pe motorină.

În România, din cele 6 milioane de autovehicule, aproape 2,5 milioane sunt pe motorină și 3,4 milioane sunt pe benzină. În Uniunea Europeană, mai bine de jumătate dintre mașinile vândute în 2013 au fost cele cu motoare pe motorină.

Motoarele diesel emit mai mult dioxid de azot

Motoarele pe motorină emit în atmosferă mai puține grame de dioxid de carbon, gazul asociat cu încălzirea globală, însă problema este că eliberează o cantitate mai mare de alte substanțe toxice printre care și dioxidul de azot. Acesta ar fi responsabil pentru diverse boli respiratorii.

Uniunea Europeană a decis să impună o limită de 40 micrograme pe metru cub de aer a dioxidului de azot. Cu toate acestea, în peste 300 de locuri din UE este depășită această limită. Potrivit Agenției Europene de Mediu, depășiri s-au înregistrat în marile capitale, precum Londra, Paris, Madrid sau Roma.

La nivelul Uniunii Europene s-a decis chiar să existe și sancțiuni pentru statele care nu iau măsuri de reducere a acestui nivel de noxe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...