CONTACT

O româncă agresată de un polițist și-a găsit dreptatea la CEDO

O femeie din România s-a luptat timp de 14 ani ani pentru a i se face dreptate. Până la urmă, ea a avut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), relatează adevarul.ro.

Incidentul s-a produs în ianuarie 2001 în gara din Predeal. La acea dată, ea a ajuns la Predeal împreună cu iubitul ei. În gară, bărbatul a avut o ceartă cu un taximetrist, iar poliţia a intervenit. Tânăra a vrut să îşi apere iubitul, iar în acel moment agentul de poliţie a lovit-o. Fata s-a ales cu traumatism cranian şi cu mai multe contuzii nazale.

În schimb, polițistul a susținut altă variantă. El a spus că i-a dat fetei doar o palmă, după ce aceasta a sărit prima la bătaie.

Cercetările au durat până în anul 2002, iar poliţistul s-a ales cu amendă, dar aceasta a fost anulată. Doi ani mai târziu, poliţistul a fost avansat în grad și a devenit agent şef principal.

După ce până în 2008 tânăra s-a luptat fără succes să-şi găsească dreptatea în țară, ea s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aceasta i-a dat dreptate şi a considerat că fata trebuie să primească 11.000 de euro despăgubiri, mai notează sursa citată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a manifestat surpriza că un polițist acuzat de purtare abuzivă nu numai că nu a fost sancţionat în vreun fel, ci a fost chiar promovat după câţiva ani de la incidentul reclamat, în timp ce investigaţiile penale erau încă în curs. Această situație este incompatibilă cu prevederile Convenţiei europene, a mai arătat CEDO.

Diana Olivia Hatneanu, avocatul fetei, a declarat că, prin această hotărâre, CEDO a atras încă o dată atenția României că tratamentele degradante din partea agenților statului sunt interzise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ion Iliescu, condus pe ultimul drum cu onoruri de stat

Capitala s-a trezit astăzi în tăcerea unui început de...

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți,...

12 august -ziua fără masină în Ploiesti Propunerea CSJ Prahova

Reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova lansează ploiestenilor o provocare.  "12...

Vlad Oprea, suspendat din funcția de primar al orașului Sinaia

Mandatul de primar al orasului Sinaia a lui Vlad...