CONTACT

Nu e linişte în PSD Prahova

Se agită apele în PSD Prahova. Comunicatul emis de organizaţia judeţeană demonstrează că în filiala judeţeană nu prea e linişte.

Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la decizii interne atribuite PSD, referitoare la faptul că domnul Codrin Stefănescu, secretar general adjunct al PSD, ar fi fost desemnat coordonator al alegerilor interne din Organizaţia PSD Prahova, preşedintele interimar al PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, face următoarele precizări:

  1. PSD Prahova nu consideră necesară şi oportună desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului, în condiţiile în care, până în prezent, au fost finalizate alegerile interne în peste 90 % dintre organizaţiile locale la nivel judeţean. Procedurile de desfăşurare a alegerilor s-au derulat transparent, cu respectarea prevederilor statutare şi fără niciun fel de contestaţie.
  1. Prezenţa în Prahova a secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ştefanescu, săptămâna trecută, la o întâlnire cu primarii PSD din judeţ, s-a făcut în absenţa unei informări oficiale a conducerii statutare a partidului, atât la nivel judeţean cât şi naţional, precum şi fără convocarea pe canalele oficiale a parlamentarilor PSD de Prahova şi a aleşilor locali PSD.
  1. Situaţia din cadrul PSD Prahova, precum şi desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului, va face obiectul unei dezbateri şi analize în cadrul Comitetului Executiv Naţional PSD care va avea loc miercuri, 22 iulie 2015. 
  1. Pentru democraţia din PSD, este nejustificată crearea unui astfel de precedent neprevăzut în Statut, cu privire la activitatea internă a unei organizaţii judeţene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...