CONTACT

Lege unică în lume. Un deputat cere subtitrare la radio

Deputatul Daniel Oajdea, care a intrat în Parlament din partea PPDD, a cerut în modificarea Legii audiovizualului să existe „obligația de a subtitra în limba română emisiunile difuzate de posturile radio sau de televiziune”.

Potrivit Paginademedia.ro, în proiectul de lege nu se spune și cum ar trebui subtitrate programele de radio din punct de vedere tehnic, însă sunt expuse motivele pentru care s-ar recurge la această regulă: „În ultimii ani, zeci de posturi de televiziune înființate în România după legislația română transmit doar în limba maghiară (nefiind subtitrate și în limba română). Aceste posturi sunt autorizate de către Consiliul Național al Audiovizualului, dar fără a fi monitorizate din punct de vedere al conținutului pe care îl transmit”.

Deputatul Oajdea a mai intrat în centrul atenției și anul trecut, când a cerut în Parlament reducerea numărului de ore la școală. Politicianul cerea ca în învățământul primar, elevii să aibă maxim 20 de ore pe săptămână, cel gimnazial să atingă 25 de ore, în timp ce la liceu, elevii să fie la cursuri maxim 30 de ore.

„Nu le mai rămâne timp să facă şi lucruri specifice vârstei lor, să-şi descopere fiecare aptitudinea pentru sport, teatru, balet, dans, muzică sau altele. În învăţământul primar, 4-5 ore sunt petrecute la şcoală, iar alte 4 sunt necesare pentru teme.

Dacă ar fi să calculăm numărul de ore necesar unui elev pentru a-şi desfăşura toate activităţile necesare dintr-o zi normală, atunci acesta ar avea cu siguranţă nevoie ca o zi să aibă cel puţin 30 de ore”, declara atunci Daniel Oajdea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...