CONTACT

Majoritatea cartierelor noi ale Ploieștiului nu diferă cu mult de cele din perioada comunistă

Un cartier nou, construit de la zero, ar trebui să însemne mai mult decât niște blocuri și locuri de parcare betonate. Din păcate, mulți dezvoltatori imobiliari din Ploiești ignoră confortul locatarilor, sacrificând facilități precum locuri de socializare sau spații cu destinație comunitară pentru a construi și mai multe apartamente generatoare de profit. Cumulate, aceste absențe duc la descurajarea implicării civice și a spiritului comunitar, adică a elementelor esențiale pentru creșterea calității vieții locuitorilor.

În ultimii zece ani, în Ploiești au apărut mai multe cartiere noi. Cu câteva excepții, dezvoltatorii imobiliari au preferat să folosească fiecare metru pătrat de teren pentru a construi locuințe, fără să țină seamă de nevoile social-comunitare ale viitorilor locatari.

Astfel, din cele mai multe ”rezidențiale” din municipiu lipsesc spațiile comune de socializare, precum bănci sau chioșcuri unde locatarii ieșiți la plimbare să poată interacționa. Așadar, chiar dacă au plătit sume importante pentru o locuință nouă, proprietarii de apartamente nu beneficiază de o infrastructură comunitară cu mult diferită de cea din blocurile comuniste.

În aceeași situație se regăsesc și copiii locatarilor din cartierele noi, care nu au la dispoziție decât cel mult un loc de joacă, de dimensiuni reduse, amenajat doar să dea bine în materialele publicitare ale dezvoltatorilor imobiliari. Ca să nu mai vorbim de măsuri minimale pentru asigurarea siguranței pe domeniul comun.

Cu o singură excepție, niciunul dintre dezvoltatorii cartierelor construite în ultimii ani în Ploiești nu a luat măsuri minimale pentru siguranța locatarilor. Ideea de acces controlat, teren împrejmuit și protejat posturi de pază care să supravegheze nu doar accesul în cartier, ci și ce se întâmplă pe teritoriul acestuia, a fost probabil prima la care au renunțat majoritatea constructorilor noilor ansambluri rezidențiale.

La fel, deși mișcarea și sportul nu țin cont de vârstă, din cartierele noi din Ploiești lipsesc și alte facilități precum terenuri sau săli de sport. De exemplu, în zona Giulești din Capitală se construiește acum Aqua City, un cartier rezidențial care va oferi viitorilor locatari numeroase oportunități de petrecere a timpului liber, precum: centru SPA, cu jacuzzi și saune, sală de fitness și kinetoterapie, parc de 3400 mp, locuri de joacă, grădiniță, terenuri de sport si agrement.

Cum vedem modele de succes în imediata noastră vecinătate, nu putem să nu ne întrebăm: la Ploiești de ce nu se poate?


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident pe A3- Bucuresti-Ploiesti. Trafic restricționat

Traficul este restricționat pe autostrada A3- Bucuresti- Ploiesti, la...

Incendiu puternic la un depozit de materiale de construcții din Valea Cucului (com. Iordăcheanu)

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineață, la un...

A murit actrița Claudia Cardinale. A fost declarată cea mai frumoasă femeie din lume!

Claudia Cardinale, una dintre cele mai mari actrițe ale...

La Ploiesti, începe Târgul de Toamnă!

S.C. Hale și Piețe SA organizează, în perioada 25...