CONTACT

Situaţie incredibilă: Om al străzii, arestat la domiciliu

O echipă de poliţişti din Bucureşti s-a confruntat cu o situaţie inedită când a descoperit că printre oamenii străzii se află un bărbat care apare în acte ca fiind arestat la domiciliu. Cum nu are locuinţă, ci stă pe străzi, bărbatul a fost dus la un adăpost pentru cei fără locuinţă. Până când poliţia va lua o decizie, tânărul suspectat de furt primeşte un tratament preferenţial. Stă singur în cameră şi primeşte mâncare caldă de trei ori pe zi.

Luni, un echipaj de poliţie din Bucureşti a observat un tânar ce părea suspect deoarece căra o butelie de gaz. Legitimat, bărbatul s-a dovedit a fi un personaj cercetat pentru furt şi care trebuia sa fie în arest la domiciliu. Din moment ce domiciliul declarat era unul fictiv, bărbatul de 23 de ani a fost dus la Centrul de Servicii Sociale "Sf. Ioan".

„Are documente, dar este un om al străzii. Scrie o adresă pe buletin, dar e ultima lui adresă, unde a locuit. Apropiaţi nu are, nu are aparţinători. Îl putem ţine până când vorbim cu cei de la Poliţie şi o să spună ce vor să facă cu el în continuare. Deocamdată, pe perioada iernii şi apoi o să vedem ce putem să facem. Este o situaţie unică, este un caz mai special, cum aţi zis şi dumneavoastră, e prima dată când vedem un astfel de caz”, a spus Ionuţ Voicu, coordonatorul centrului, scrie B365. ro. 

 „Este la izolare acum, până vom tranşa cu birourile juridice astăzi dacă îl vom putea ţine în continuare acolo sau nu”, a explicat şi Cosmina Simean, director DGASMB. 

Spre deosebire de ceilalţi oameni ai străzii care stau câte cinci în cameră, suspectul "arestat la domiciliu" a fost cazat singur.

Din cauza faptului că a minţit în instanţă cu privire la domiciliul său, bărbatul riscă să fie arestat preventiv. Deocamdată, responsabilii de la centrul social nu îl pot opri să plece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...