CONTACT

EXCLUSIV Liniște la Petrolul! Salariile și primele plătite la zi!

Este din nou liniște la Petrolul, în ciuda cârcotașilor care nu contenesc să cânte prohodul clubului, probabil nemulțumiți că echipa stă foarte bine în clasament.

Nici de această dată socotelile rău voitorilor nu s-au adeverit: vineri după prânz toate salariile au fost virate la zi, jucătorii primind inclusiv primele cuprinse în contract. Și asta fără a-i întreba cineva din conducere pe “specialiștii” de mucava dacă e voie să fie plătite salariile sau cum ar trebui manageriat clubul.

Interesant este faptul că în acest moment, Petrolul conduce detașat în clasamentul primelor încasate de jucătorii, fiind acordate și plătite la zi cele mai mari prime din Liga1

Suntem curioși ce vor comenta consilierii primarului, băieții aia care nu au  coordonat nici măcar un club din campionatul județean, dar care se pricep inclusiv la …mirosul ierbii proaspăt cosite! 

În acest moment, Petrolul Ploiești ocupă locul 3 în clasamentul Ligii 1, cu 14 puncte după Farul Constanța și Rapid București care au acumulat câte 18 puncte. Duminică, 4 septembrie, Lupii Galbeni joacă acasă cu FC Botoșani, partida începând la ora 21.30.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...