CONTACT

PSD Ploieşti nu acceptă candidatura lui Daniel Savu la Primăria Ploieşti!

Anunţat drept candidat PSD la postul de primar al Ploieştiului, Daniel Savu se loveşte de opoziţia organizaţiei municipale a partidului, organizaţie care ar trebuie să îl ajute în viitoarea campanie electorală.

"Având în vedere anunţul din cadrul şedinţei de birou extins, din data de 19.01.2016, cu privire la nominalizarea candidatului PSD pentru Primăria municipiului Ploieşti, vă informăm că Organizaţia PSD Ploieşti, în unanimitate, NU susţine aceasta candidatură în persoana senatorului Daniel Savu!

Social Democrații ploieşteni vor susţine un candidat tânăr, competent, un lider acceptat în unanimitate, pentru calităţile sale profesionale, spirit de echipă, cu viziune solidă economică şi de dezvoltare a municipiului Ploieşti bazată pe studii şi experienţa administrativă, care să poată răspunde cu eficienţa problemelor ploieştenilor.

PSD Ploieşti cere oficial preşedintelui PSD Prahova, domnului Bogdan Toader, nominalizarea unei alte persoane în conformitate cu cerinţele exprimate mai sus.", anunţă PSD într-un comunicat de presă

Rămâne de văzut ce reacţie va avea conducerea judeţeană a PSD, mai ales că Bogdan Toader, liderul PSD Prahova a susţinut astăzi, că "singura nominalizare certă de la PSD Ploeşti a fost cea a senatorului Savu" şi a respins zvonurile de tensiuni din interiorul organizaţiei municipale. Surse apropiate partidului susţin că toti consilierii municipali ai PSD sunt dispuşi să demisioneze din CL şi chiar din partid, dacă nominalizarea lui Daniel Savu va fi validată şi de conducerea centrală a partidului fără ca organizaţia municipală să fie consultată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...