CONTACT

Propunerile UE care i-ar afecta pe românii care merg la lucru în Marea Britanie

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a trimis la Londra un document de reforme pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. Propunerile trebuie aprobate de șefii de stat și de guvern la o întâlnire care va avea loc peste două săptămâni.

Potrivit Știrile TVR, Bruxelles-ul propune britanicilor aproape exact ceea ce dorea și ceruse guvernul de la Londra: o așa-numită frână de urgență, un mecanism prin care britanicii să poată suspenda, pentru o perioadă de până la patru ani, unele ajutoare sociale pentru lucrătorii din alte state membre.

Aceste măsuri ar urma să fie valabile pentru cei care vor merge să lucreze în Marea Britanie, nu și pentru cei care sunt deja angajați.

Marea Britanie s-a plâns că foarte mulți cetățeni ai Uniunii Europene care vin să lucreze, în special din țările estice, își lasă copii acasă, însă primesc alocații pentru ei. Astfel, documentul prevede și ca alocația să fie la nivelul celei din țara în care locuiește copilul.

Un referendum cu privire la rămânerea sau ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea avea loc în luna iunie. Tabăra care susține ca Marea Britanie să părăsească spațiul comunitar, care a devenit tot mai influentă, a ridiculizat propunerele Consiliul European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți,...

12 august -ziua fără masină în Ploiesti Propunerea CSJ Prahova

Reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova lansează ploiestenilor o provocare.  "12...

Vlad Oprea, suspendat din funcția de primar al orașului Sinaia

Mandatul de primar al orasului Sinaia a lui Vlad...

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Transport mai curat pentru oraș și zona metropolitană

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Municipiul face...