Se întâmplă și invers. Dacă fenomenul abandonului copiilor români de către părinții care pleacă la muncă este general valabil pentru țara noastră, am trăit să vedem și copii italieni care plâng după părinții lor „emigrați” în România.
Chiar dacă nu este vorba despre copii minori, ci trecuți de 18 ani, cazul este uimitor și presa din Italia a preluat știrea drept un „caz”. huffingtonpost.it titrează: „Bunici și părinți fug cu „badanta” în România. Fiica: „M-au abandonat”. Leggo.it: „Mama mea și bunicii m-au abandonat pentru a trăi în România cu îngrijitoarea”.
O mamă din Susa (Torino) a emigrat cu întreaga familie, lângă Odobești, în Vrancea.
Wanna Zardo, de loc din Susa, o localitate la 50 de kilometri de Tornio, aproape de munții Alpi, a fost ababdonată de părinți și bunici care s-au mutat în România, în localitatea Vârteșcoiu de lângă Odobeòtiul Vrancei.
Aceștia, după cum spune italianca, s-au mutat „pentru a sta aproape” de „badanta” româncă ce avusese grijă de ei până nu demult. „Au luat tot, spune cu amar italianca despre părinți și bunici. Aveam o procură pe contul lor curent dar mi-au ridicat-o și pe aceasta. Au luat totul, aur și amintiri. Totul de când am încercat să le schimb ideea”. „În schimb mi-au spus că sunt un monstru și că sunt rasistă, dar ce treabă are aici rasismul?”
Cert este că, din ce în ce mai mulți bătrâni italieni, datorită crizei acute din Peninsulă, se mută cu bagaje cu tot în România. „Ceea ce este sigur, spun jurnaliștii de la leggo.it, este că, cu prețul vieții în România, o viață demnă este posibilă și cu o pensie mică.”
Peste câțiva ani, dacă România va implementa măsuri serioase creștere economică reală, vom vedea tot mai mulți italieni emigrând spre noi și tot mai mulți români reântorcându-se acasă. Aceasta când, ipotetic vorbind, România nu va mai avea corupție și va predomina cheful de muncă.
