CONTACT

Ministerul Dezvoltării Regionale va sprijini dezvoltarea infrastructurii rurale din R. Moldova

Republica Moldova va prelua experienţa României în vederea implementării sistemului de standarde europene ale lucrărilor şi produselor din construcţii (Eurocoduri), a anunțat ieri ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) de la Chișinău. 

Potrivit  MDRC, o asemenea decizie a fost luată, la București, la întâlnirea dintre ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor din R. Moldova, Vasile Bîtca, și vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice al României.
 
„Am discutat și despre un proiect prin care vrem să dezvoltăm un program pilot în circa 20 de localități din R. Moldova pe care să le sprijinim cu un grant din partea MDRAP din România, cu câteva proiecte legate de dezvoltarea infrastructurii rurale. Aceste proiecte vor încerca să seteze modul în care am putea să gestionăm în viitor câteva programe la standarde europene, în ceea ce privește planificarea acestor proiecte, acțiunea publică în zona respectivă, modul de absorbție a fondurilor și măsurarea efectului pe care acestea îl pot avea", a opinat ministrul român al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dîncu.

Totodată, oficialul român a menţionat că cele două ministere vor iniția colaborări, consultări şi schimb de experienţă între experți în domeniul construcțiilor, urbanismului, inclusiv construcției de locuințe sociale.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, a efectuat o vizită oficială la București, la invitația omologului său din România, Vasile Dîncu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...