CONTACT

Programul naţional apicol 2017 – 2019 va fi trimis în martie la Bruxelles spre aprobare

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, s-a întâlnit luni, 22 februarie 2016,  cu reprezentanţii crescătorilor de albine pentru a discuta proiectul Programului Naţional Apicol 2017-2019, care va fi trimis în cursul lunii martie, pentru aprobare la Comisia Europeană.

Ministrul Achim Irimescu a precizat că îşi doreşte să rezulte un program agreat cu reprezentanţii sectorului,care să corespundă cerinţelor acestora cât mai fidel: „Ţin foarte mult la o discuţie constructivă şi încercăm să preluăm recomandările dvs. Eu însumi sunt un mare consumator de miere de albine şi cred că stă în puterea noastră să valorificăm producţia cât mai bine dar, în acelaşi timp, să şi educăm românii să consume miere de calitate şi astfel să reuşim să creştem consumul de miere în România”, a subliniat ministrul.

Discuţiile s-au axat pe modul de decontare a cheltuielilor prin PNA şi condiţiile de eligibilitate pentru a beneficia de sprijinul oferit prin intermediul acestui program,  îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă, măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol etc.

Programul Naţional Apicol 2017-2019 se adresează atât apicultorilor care deţin până la 75 familii de albine cât şi celor care deţin peste 75 familii de albine (cu condiţii diferite de eligibilitate) şi vizează măsuri precum achiziţia de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori etc.

Apicultorii/beneficiarii pot achiziţiona produsele şi depune dosarele la APIA direct sau prin intermediul formei asociative.

sursa: www.agroteca.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...