CONTACT

UE dă bani pentru reparațiile blocurilor. Cum se obțin fondurile

Asociațiile de proprietari pot obține fonduri europene pentru a consolida blocurile, pentru a înlocui circuitele electrice de pe scări sau pentur a moderniza sistemul de încălzire.
 
De asemenea, potrivit reprezentanților Ministerului Dezvoltării Regionale, se pot obține fonduri europene inclusiv pentru repararea acoperișurilor sau pentru montarea lifturilor.
 
Una dintre condiții este ca proprietarii să asigure o finanțare de 25% din valoarea cheltuielilor.
 
De asemenea, Ministerul Dezvoltării a anunțat lansarea ghidurilor prin care autoritățile locale pot lua bani europeni pentru modernizarea rețelei de drumuri. Se dau bani pentru asfaltare, extindere de drumuri și realizarea de piste pentru biciclete, potrivit Digi24.
 
În total, România poate lua 1,5 miliarde de euro de la UE pentru aceste proiecte. „Pentru ambele programe avem două luni pentru depunerea proiectelor. Aceste ghiduri presupun mai puține documente pentru proiect. Sper să dispară și simpatiile politice când vorbim de evaluarea proiectelor pentru că vorbim de dezvoltarea României”, spune Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Superstiţii de Vinerea Mare. Ce e bine şi ce nu trebuie să faci în această zi

Românii au mai multe superstiţii şi trdiţii legate de...

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, inclus în reţeaua AP-TRAUMA

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că  reţeaua națională...

Program special pentru transportul în comun din Ploieşti

De Sărbătorile Pascale, programul mijloacelor de transport din Ploieşti...

Ministerul Sănătăţii lansează campania de conştientizare a AVC

AVC, accidentul vascular cerebral, reprezintă o cauză importantă de...