CONTACT

Cercetări arheologice la primele morminte dacice descoperite în Sălaj

Două fibule (agrafe) și o pafta (cataramă) de centura, toate din fier, au fost descoperite, întâmplător, în urmă cu câteva zile, de o echipă de arheologi din Sălaj și Alba, condusă de Horea Pop, șeful Secției de Cercetare din cadrul muzeului din Zalău.

Continuarea mai amănunțită a săpăturilor a scos apoi la lumină, în cursul zilei de vineri, o a doua pafta, alături de alte piese — unele din argint, și câteva fragmente de oase.

Horea Pop a precizat pentru AGERPRES că totul a pornit de la informațiile pe care le-a primit privind prezența în zona unei foste cetăți dacice a unor căutători de comori. Deplasându-se la fața locului, acesta nu i-a mai găsit pe cei ce căutau ilegal vestigii istorice, în schimb a descoperit, întâmplător, într-o pădure din apropiere, o cataramă și fibule, piese ce l-au determinat să revină pentru cercetări amănunțite, alături de alți colegi, la finalul acestei săptămâni.

Astfel, vineri au ieșit la iveală și alte piese din perioada dacică, precum numeroase verigi, două cuțite, o a doua pafta, mărgele și bucăți de fibule, inclusiv din argint, cercetările urmând a fi continuate și pe parcusul zilei de sâmbătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crăciunul vine cu un cod galben de viscol

România va fi afectată de un episod de vreme...

Încă un dosar penal pentru un prahovean prins cu materiale pirotehnice. Poliţiştii avertizează că vor continua controalele

Avertismentele pe care poliţiştii prahoveni le-au lansat pentru perioada...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...