CONTACT

Firmă de gunoi din Băicoi, închisă din cauza poluării, în urma reclamațiilor cetățenilor


Reclamațiile cetățenilor au dus la închiderea unei firme din orasul prahovean Băicoi din cauza mirosului pestilențial care i-a disperat pe locuitorii din zonă. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Daniel Nicodim.


Este vorba despre un operator economic din domeniul tratării și eliminării deșeurilor nepericuloase, respectiv compostare dejecții avicole. Prefectul Nicodim a verificat în mai multe rânduri situația semnalată în cartierele Schela, Tufeni, Cotoiul, precum și la punctul de lucru al operatorului.

Autoritățile cu atribuții în domeniu – Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Prahova și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova – au realizat mai multe controale în urma cărora au fost aplicate sancțiuni și dispuse măsuri.  Astfel, Instituția Prefectului Județul Prahova informează cetățenii cu privire la următoarele aspecte:

În perioada 17 – 30.06.2025, A.N.M.A.P. – D.J.M. Prahova a desfăsurat o campanie de monitorizare a calității aerului în zona punctului de lucru al operatorului economic. Astfel, s-au constatat frecvente valori crescute și depășite ale concentrațiilor maxime admisibile pentru anumiți indicatori, respectiv NH3 (amoniac) și H2S (hidrogen sulfurat).

Concomitent, G.N.M. – Comisariatul Județean Prahova a efectuat un control la operatorul economic vizat, constatând neconformități și dispunând măsuri obligatorii pentru remedierea situației și restabilirea conformității cu legislația în vigoare. De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, amendă în valoare de 100.000 lei.

Ca urmare a nerespectării condițiilor impuse în Autorizația de Mediu de către operatorul economic, în data de 01.07.2025, A.N.M.A.P. – D.J.M. Prahova a emis o notificare prealabilă suspendării autorizației de mediu, cu obligativitatea conformării până la data de 28.07.2025.

În data de 30.07.2025, G.N.M. – Comisariatul Județean Prahova a efectuat un nou control la punctul de lucru al operatorului din orașul Băicoi, constatând nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor trasate anterior, aplicând o sancțiune contravențională în cuantum de 100.000 lei, pentru încălcarea prevederilor privind protecția mediului.

Având în vedere cele mai sus menționate, A.N.M.A.P – D.J.M. Prahova a luat decizia suspendării Autorizației de Mediu a societății  pe o durată de maxim 6 luni, timp în care operatorul are obligația de a duce la îndeplinire măsurile dispuse de G.N.M. – Comisariatul Județean Prahova. Pe perioada suspendării Autorizației de Mediu, desfășurarea activității este interzisă conform OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, iar neîndeplinirea obligațiilor impuse de către G.N.M. – Comisariatul Județean Prahova, atrage anularea Autorizației de Mediu pentru operatorul economic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Petrolul, eşec la scor! 0-4 cu Universitatea Craiova, în Cupa României

Cupa nu a fost un obiectiv pentru Petrolul, în...

Românii pot retrage cash direct din magazine, începând din această lună

Serviciul funcționează în baza legislației în vigoare, care reglementează...

Dan Radu Rușanu rupe tăcerea si răspunde acuzațiilor lui Vlad Oprea

În contextul scandalului legat de primarul Vlad Oprea din...

Alte concerte în Republica lui Moş Crăciun, în weekend-ul 5-7 decembrie

După inaugurarea din weekend-ul trecut, vine un nou val...