Un adolescent în vârstă de 17 ani din Bucuresti, este suspectul principal în cazul mesajelor de ameninţare trimise către sute de spitale, şcoli, grădiniţe şi secţii de poliţie din România în care anunţa un adevărat masacru.
Elevul, cercetat de FBI pentru terorism în urmă cu doi ani, ar fi recunoscut ca a avut un alt complice. Conform Antena 3 CNN, este vorba despre o fată de 14 ani din Prahova, pe care a cunoscut-o pe social media şi cu care a pus la cu care a pus la cale întregul plan.
Între timp, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a deschis dosar penal pentru terorism, după ce suspectul a trimis noi mesaje de ameninţare trimise marţi seara în 500 de şcoli, grădiniţe şi spitale.
În timp ce miercuri era audiat în prezenţa tatălui său, băiatul de 17 ani din Capitală a recunoscut că a vorbit cu o fată de 14 ani din Prahova pe diferite platforme online, unde s-au cunoscut şi, ulterior, şi-au construit planul diabolic. Adolescenta locuieşte cu bunica sa.
Anchetatorii au confiscat un laptop şi telefonul mobil, pe care adolescentul a încercat, iniţial, să îl distrugă în momentul în care i-a văzut pe oamenii legii.
Potrivit Antena 3 CNN, urmează să se stabilească în ce condiţii a trimis adolescentul din Capitală toate acele email-uri şi, desigur, foarte important: care este motivul pentru care a făcut acest lucru, întrucât nu este la prima abatere. El a fost cerut de autorităţile din Statele Unite ale Americii, după ce FBI a aflat că, în urmă cu doi ani, a aderat la o grupare infracţională care se ocupa cu tot felul de acte de terorism.