CONTACT

Accident în lanț pe Centura de Est a Ploiestiului! 15 autovehicule implicate!  

15 autovehicule au fost implicate, miercuri dimineată, în jurul orei 6.00, într-un eveniment rutier pe DN1A, Centura de Est a Ploiestiului. Initial la numărul de urgență 112 a fost semnalat un accident soldat cu pagube materiale, în care ar fi fost implicat un singur autovehicul care a ricosat în parapetul de pe marginea drumului.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, pe DN1A, km 79+400, în afara localității Moara Nouă, pe podul peste calea ferată, s-a stabilit că au avut loc mai multe tamponări în lanț, fiind implicate 15 autovehicule. Evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.

Politistii au stabilit drept cauză a accidentului nereducerea vitezei, coroborată cu neasigurarea stării de viabilitate a drumului.

IJP Prahova a anunțat că “administratorul drumului public, a fost sancționată contravențional cu 21 de puncte-amendă, în valoare de 4.252,5 lei, conform art. 105 pct. 4 din OUG nr. 195/2002R” 

Sursa citată a precizat că toate autovehiculele implicate în eveniment erau echipate cu anvelope corespunzătoare sezonului.

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova reamintește conducătorilor auto obligația de a adapta viteza la condițiile de drum și trafic, precum și importanța respectării normelor de siguranță rutieră, în vederea prevenirii unor evenimente similare.


FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...

100 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de poliţiştii prahoveni

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase...

Primarul Ploieştiului ameninţă cu rezilierea contractului pentru strada Laboratorului

Indignat de faptul că nu a găsit niciun muncitor...