Avertismentele pe care poliţiştii prahoveni le-au lansat pentru perioada sărbătorilor, cu privire la comercializarea articolelor pirotehnice, activitate ilegală, nu au fost luate în serios de un bărbat din Bărcăneşti, care avea portbagajul maşinii doldora de petarde şi artificii. El s-a ales acum cu doar penal.
„În cadrul activităților derulate la data de 22 decembrie, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și polițiștii Serviciului Rutier au identificat în parcarea unui centru comercial, un bărbat de 31 de ani, din comuna Bărcănești, în autovehiculul căruia a fost găsită o cantitate de 24 kg de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, deținerea, producerea, experimentarea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum si folosirea fără drept de articole pirotehnice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive” au precizat cei de la IPJ Prahova.

