CONTACT

Un nou accident provocat de un şofer aflat sub influenţa alcoolului

De această dată, evenimentul a avut loc la Urlaţi, persoana vinovată fiind un şofer de 71 de ani, reţinut de poliţişti.

„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Urlați au fost informați la data de 9 februarie a.c., în jurul orelor 19:15 de către deținătorul unui autovehicul cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu avarierea acestuia, provocat de un alt conducător auto.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au efectuat verificări pentru stabilirea situației de fapt.

 Astfel, a fost identificat conducătorul auto implicat, respectiv un bărbat în vârstă de 71 de ani, din orașul Urlați.

În cadrul activităților procedurale desfășurate, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice de sânge, conform prevederilor legale.

În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, informează IPJ Prahova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

România a pierdut oficial procesul cu Pfizer, pentru achiziţia de vaccinuri anti-Covid

România a pierdut oficial procesul cu Pfizer privind achiziția...

Centura Comarnic: Două grinzi uriaşe au fost montate la viaductul peste Prahova

Două grinzi de 120 de tone fiecare au fost...

Spitalul CFR şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti trec în subordinea Consiliului Judeţean

Spitalul CFR şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti trec în...