CONTACT

Poliţiştii prahoveni au efectuat percheziţii în cinci judeţe, într-un dosar de înşelăciune. Metoda de lucru a infractorilor se baza  pe transmiterea de SMS-uri false

Persoanele păgubite au căzut victimă unor SMS-uri false, şi au plătit către infractori peste 80.000 de lei. Poliţiştii prahoveni au intervenit şi au efectuat percheziţii în cinci judeţe, în dosarul de înşelăciune deschis în această speţă.

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au pus în aplicare, în această dimineață, 7 mandate de percheziție domiciliară, la imobile situate în județele Timiș, Bihor, Mureș, Galați și Constanța, în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Activitățile au fost desfășurate într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, precum și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada iunie – noiembrie 2025, persoanele cercetate ar fi utilizat diverse numere de telefon, prin intermediul cărora ar fi transmis mesaje de tip SMS către persoanele vătămate, atribuindu-și în mod nereal calitatea de fiu sau fiică ale acestora.

Sub pretextul existenței unor defecțiuni ale telefoanelor mobile și al necesității efectuării urgente a unor plăți, persoanele vătămate ar fi fost determinate să vireze sume de bani în diferite conturi bancare, fiind astfel obținut un folos patrimonial injust și cauzat un prejudiciu total estimat la peste 80.000 de lei.

În urma perchezițiilor domiciliare, 9 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Bihor, Constanța, Galați, Mureș și Timiș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept și a dispunerii măsurilor legale ce se impun.”, a transmis IPJ Prahova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Troleibuzele din Ploieşti, retrase de pe traseu pentru că nu au ITP

Toate troleibuzele din Ploieşti au fost retrase de pe...

Consiliul Judeţean Prahova pune în funcţiune Spitalul Modular de Pneumologie

Construit în perioada Covid, Spitalul Modular de Pneumologie va...

Reţinut după ce a încălcat ordinul de protecţie şi a distrus dispozitivul de monitorizare

O persoană din Balta Doamnei a încălcat ordinul de...