CONTACT

Prahovean în vârstă de 35 de ani, mort într-un accident de muncă produs în Olt

Tragedia s-a produs sâmbătă în județul Olt, când un bărbat în vârstă de 35 de ani din Prahova și-a pierdut viața în urma unui accident de muncă survenit în timp ce desfășura activități în zona unei macarale.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Olt au comunicat că polițiștii au fost alertați sâmbătă după-amiază prin intermediul apelului de urgență 112 cu privire la producerea accidentului de muncă în municipiul Slatina.

"Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în comuna Șirna, județul Prahova, angajat al unei societăți comerciale din același județ, se afla în incinta unei societăți comerciale din municipiul Slatina, efectuând operațiuni de demontare a unui braț de la o macara. În timpul desfășurării acestor activități, a fost lovit de brațul macaralei, suferind leziuni grave", au precizat polițiștii.

Din nefericire, echipajele medicale ajunse la fața locului nu au putut face altceva decât să constate decesul bărbatului în urma leziunilor suferite.

Autoritățile desfășoară în prezent o anchetă pentru a clarifica împrejurările exacte în care s-a produs tragicul accident de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

12 august -ziua fără masină în Ploiesti Propunerea CSJ Prahova

Reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova lansează ploiestenilor o provocare.  "12...

Vlad Oprea, suspendat din funcția de primar al orașului Sinaia

Mandatul de primar al orasului Sinaia a lui Vlad...

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Transport mai curat pentru oraș și zona metropolitană

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Municipiul face...

Pensii speciale pentru peste 400.000 de români. Cine sunt beneficiarii și ce sume încasează

Conform datelor recente ale Casei Naționale de Pensii Publice,...