CONTACT

Profilul șoferului care poate oricand ucide nevinovați, depistat în Cartier Vest din Ploiești

Dacă v-ați întrebat vreodată care sunt caracteristicile șoferului care poate ucide într-o clipă participanți la trafic nevinovați, am putea răspunde că arată exact ca bărbatul descoperit în această dimineață la volan, în jurul orei 1.30, pe o șosea din Cartierul Vest Ploiești, de către polițiști rutieri aflați la datorie. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 36 de ani din municipiu, a fost supus verificărilor de rutină și s-a descoperit că nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, testarea cu aparatul specializat a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive în organismul său.

De asemenea, în urma testului cu etilotestul, s-a constatat că șoferul prezenta o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a acestor constatări, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea a trei infracțiuni la regimul rutier: conducere fără permis, conducere sub influența substanțelor psihoactive și conducere sub influența alcoolului.

Persoana în cauză va fi prezentată autorităților competente pentru a se decide asupra măsurilor preventive ce urmează a fi luate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...