CONTACT

Incendiu violent în zona Nuci din Ploieșt. A fost emis mesaj Ro-alert către populație

O hală industrială din zona Nuci din Ploiești este cuprinsă de un incendiu puternic, mobilizând echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Ploiești.

Degajările masive de fum au determinat autoritățile să transmită un mesaj RO-ALERT pentru municipiul Ploiești, avertizând populația despre situația de urgență din zonă. Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă într-o hală cu o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătrați, unde se află reziduuri petroliere.

Până în acest moment, nu au fost raportate victime în urma incendiului, însă pompierii acționează cu toate resursele disponibile pentru a gestiona situația într-un mod cât mai eficient și sigur.

La fața locului au fost trimise 6 autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și două autospeciale de primă intervenție și comandă. Datele preliminare arată că în interiorul halei există canale tehnologice deschise, cu adâncimi de aproximativ 15-20 de metri, ceea ce complică intervenția directă a pompierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse va fi expusă, în premieră, în România

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse, o capodoperă...

Apar alte 10 meserii în România. Una dintre ele este cea de pilot de dronă

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale intenţionează să includă zece...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...