Secția de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploiești este în mijlocul unui nou scandal. Există pericolul ca gimnastele să nu poată participa la Campionatul Național din luna iunie. Părinții sportivelor sunt în alertă, deoarece antrenorul principal, Simona Puiu, nu a semnat deocamdată contractul său.
„Directorul CSM Ploiesti, «domnul» Dănuț Burghelea, a chemat astazi la ora 16.00, urgent, la club, parintii secției de gimnastica ritmică. Ne-am prezentat ca niște oameni dornici să colaboram, în treizeci de minute, fiecare de unde se afla, ca să ne spună ce? Că secția în care copiii noștri se antrenează de 16 ani de zile nu are Antrenor, deși doamna Simona era alături de noi. Și că el nu își asuma dacă se întâmplă ceva cu vreun copil în timpul antrenamentelor. DOMNULE DIRECTOR DIN VINA CUI DOAMNA SIMONA, ANTRENOAREA COPIILOR NOȘTRI, NU ARE CONTRACT? DIN VINA CUI FIICA MEA ÎȘI VA COMPROMITE VIITORUL DUPĂ 14 ANI DE EFORT? După ce i-ați tăiat la jumătate banii doamnei Simona, folosindu-vă de o evaluare ilegală și mincinoasă, vreți să comită ilegalități și să semneze??? Cu ce vă evidențiați dumneavoastră în afară că sunteți polițist pensionar la 50 de ani? Ați acos vreun campion vreodată???? Știți ce înseamnă să crești o gimnastă să ajungă la Lotul Național??? Sunteți plătit din bani publici ca să serviți comunitatea, nu să vă așternem covor roșu la picioare! Ceea ce faceți se numește abuz și extraordinar de grav este că ați premeditat distrugerea secției de gimnastică ritmică! Domnule primar Volosevici, VĂ PLACE? ȘI DUMNEAVOASTRĂ SUSȚINEȚI CAMPANIA DE DISTRUGERE A GIMNASTICII RITMICE LANSATĂ LA PLOIEȘTI? FACE PARTE DIN CAMPANIA ELECTORALĂ A PSD? SUNTEM PUR ȘI SIMPLU UMILIȚI DE DIRECTORUL CLUBULUI ȘI NOI, ȘI COPIII NOȘTRI ȘI NU FACEȚI NIMIC?
Aude cineva strigătul nostru de ajutor? Încotro se îndreaptă lumea asta?????? Ajunge cu atâta nedreptate și bătaie de joc! Lăsați-ne copiii sÎ facă ceea ce iubesc!!!!” este mesajul publicat, miercuri seară, de mama gimnastei Sabina Enache.
Reacția primarului și a altor oficiali locali este așteptată cu interes, deoarece comunitatea așteaptă clarificări și acțiuni concrete pentru a asigura că gimnastele au oportunitatea de a concura la cel mai înalt nivel național.