CONTACT

Descinderi de amploare în această dimineață pentru destructurarea unei rețele de traficanți de arme

Procurorii DIICOT Ploiești, împreună cu echipe din Poliția Română, au demarat o acțiune de amploare, cu 131 de percheziții în București și județele Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Teleorman. Aceste razii vizează destructurarea unei rețele internaționale care importa și distribuia ilegal arme letale, fără marcaj, cunoscute sub numele de „Ghost Guns.”

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost formată în septembrie 2023 de un cetățean de origine turcă, care, împreună cu mai mulți complici români, introducea armele pe teritoriul României, ascunse în vehicule de transport mărfuri. Armele erau apoi vândute către grupuri infracționale sau indivizi cunoscuți pentru violență.

Autoritățile au scos deja din circulație 47 de astfel de arme și continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Au fost emise peste 60 de mandate de aducere, iar audierile se vor desfășura la sediul DIICOT din Ploiești.

Operațiunea beneficiază de suportul structurilor din mai multe județe și al Jandarmeriei Române, cu respectarea drepturilor legale și a prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Prefectul Daniel Nicodim îi asigură pe ploieşteni că nu vor plăti mai mult pentru căldura din apartamente

În contextul în care preţul gazului va rămâne plafonat...

Minoră violată timp de doi ani de un bărbat de 44 de ani

O minoră din Prahova a trecut printr-un calvar, timp...

Festivalul folk “Om bun”, ediţia a VI-a, va avea loc la Breaza

Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 martie şi...