Vești bune pentru locuitorii orașului Breaza: Direcția de Sănătate Publică Prahova a anunțat că apa din rețeaua publică este din nou potabilă, după ce testele de laborator au confirmat absența bacteriei Clostridium perfringens.
Ca urmare, toate restricțiile privind consumul de apă au fost ridicate. Autoritățile dau asigurări că pericolul a fost înlăturat.
Primăria Breaza a transmis că s-a implicat activ încă de la apariția crizei, colaborând constant cu instituțiile abilitate pentru remedierea rapidă a situației. În paralel, compania Hidro Prahova continuă cercetările pentru a stabili cauzele contaminării și cine se face vinovat.
Reprezentanții administrației locale își cer scuze pentru disconfortul provocat și mulțumesc cetățenilor pentru înțelegerea și respectarea măsurilor de siguranță impuse în ultimele zile. Autoritățile vor reveni cu detalii suplimentare imediat ce ancheta va fi finalizată.