CONTACT

Când primarul își face timp să citească povești copiilor! Se întâmplă la Câmpina!

Când un primar își face timp pentru cei mai mici cetățeni ai orașului pe care îl păstorește merită aplauze, la scenă deschisă. Iar când un primar de municipiu, lasă grijile orașului, și merge să citească povești copiilor de grădiniță, putem spune că este un edil care a înțeles că administrația nu înseamnă doar asfaltări, investiții sau curățenie.

Vorbim despre Alin Moldoveanu, primarul independent al municipiului Câmpina, care a acceptat invitația Asociației Ovidiu.RO de a participa la  Programul național "Citește-mi 100 de povești" pentru încurajarea lecturii în familie și la grădiniță, program în care s-au înscris peste 1000 de grădinițe din România.

Toate grupele Grădiniței Iulia Hasdeu participă la program, iar invitatul surpriză a conducerii unității de învățământ a fost primarul Alin Moldoveanu. 

Politicianul a citit povești copiilor din trei grupe ale grădiniței și a promis că va merge și la alte clase. În prima zi, primarul a citit ”Motanul încălțat”, ”Scufița roșie” și ”Punguța cu doi bani”, intrând în pielea personajelor pentru a-i impresiona pe micuți. Iar aceștia au fost extrem de încântați, după cum scriu colegii de la Câmpinatv.ro.

Primarul le-a vorbit copiilor și despre pandemia de coronavirus pe care o trăim fix de un an și le-a explicat că trebuie să poarte mască pentru a se proteja și a-și proteja familiile.

”Vă rog să le transmiteți și părinților, bunicilor voștri să respecte toate regulile sanitare pentru a putea menține școlile deschise. Poate ați văzut că prin țară, în alte județe, s-au închis școlile, eu cred că învățământul este extrem de important pentru voi, preșcolarii și pentru toți elevii”, a spus Alin Moldoveanu.

Programul național "Citește-mi 100 de povești" se desfășoară sub patronajul  Ministerului Educației și a Ministerului Culturii. Asociația Ovidiu.RO desfășoară mai multe programe dedicate, în special, facilității accesului la educație a tuturor copiilor 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...