CONTACT

FOTO Sprijin de la Prefectură pentru stabilizarea alunecărilor de teren de la Iordăcheanu

Una dintre cele mai grave probleme a comunei Iordăcheanu o reprezintă alunecările de teren. Vecinătatea răului Cricov, malurile acestuia neconsolidate, dar și precipitațiile au dus la activarea unor alunecări de teren care pun în pericol gospodăriile oamenilor.

Încă de la preluarea mandatului, primarul Aurel Constantin a decis inventarierea tuturor punctelor în care terenul a luat-o la vale pentru a identifica soluțiile necesare consolidării acestora. 

În acest sens, primarul de la Iordăcheanu a avut mai multe întâlniri cu autoritățile județene în încercarea de a găsi fonduri pentru începerea consolidărilor. Astfel, prefectul Cristian Ionescu s-a deplasat personal la Iordăcheanu și împreună cu edilul comunei a analizat la fața locului situația. 

"Vom face expertize geotehnice și hidrogeologice și vom solicita o estimare a lucrărilor de consolidare. Sperăm să obținem fonduri de urgență de la Guvern pentru că este o problemă gravă, care pune în pericol gospodăriile oamenilor. Dl prefect a promis că ne va sprijini pentru a putea începe consolidările", ne-a declarat primarul Aurel Constantin. 

Din păcate, precipitațiile duc la reactivarea acestor alunecări și este nevoie de investiții urgente în consolidarea malurilor. 

Suntem convinși că având sprijinul Consiliului Județean Prahova și al Prefecturii, primarul Aurel Constantin va reuși să înceapă lucrările chiar din acest an. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Clubul Sportiv alPHa Prahova, la ora bilanţului

Clubul Sportiv alPHa Prahova a publicat raportul de activitate...

Rafinăria Petrotel-Lukoil va fi redeschisă! Producţia va fi reluată într-o lună şi jumătate

România a primit o derogare de la Guvernul american...

Măsuri speciale luate de jandarmi pentru slujba de la Mănăstirea Ghighiu, de Izvorul Tămăduirii

Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești va asigura...

Poliţiştii prahoveni au dat 3000 de sancţiuni pietonilor şi bicicliştilor, de la începutul anului

Cele mai multe dintre aceste sancţiuni au fost avertismente,...