CONTACT

Curiozităţi electorale

Două femei în vârstă de 90, respectiv 91 de ani, dar şi o octogenară şi o septuagenară candidează pentru mandate de consilieri locali pe lista UNPR din comuna olteană Sîmbureşti, candidatul de pe primul loc pe lista acestui partid fiind un tânăr de 28 de ani, care este în acelaşi timp şi nepotul uneia dintre vârstnicele candidate.

Candidatul UNPR pentru funcţia de primar al comunei Sîmbureşti, Nicolae Aurelian Răducu (28 de ani), a declarat, pentru AGERPRES, că doamnele cu vârsta de peste 80 de ani care candidează pe lista UNPR pentru Consiliul Local Sîmbureşti au fost de acord să candideze deoarece sunt prietene ale bunicii sale în vârstă de 78 de ani — şi ea candidat pe aceeaşi listă — Aneta Trache.

Mai mult de o treime dintre candidaţii liberali pentru mandatele de consilieri locali din comuna Dăneasa, respectiv şapte persoane, fac parte din aceeaşi familie – Ricman – părinţi, fii şi nurori, bărbaţii ocupând locuri în prima jumătate a listei iar femeile în a doua jumătate.

Preşedintele PNL Dăneasa, Dumitru Briceag, candidat liberal pentru funcţia de primar al localităţii şi primul pe lista de propuneri a partidului pentru mandatele de consilieri locali din Dăneasa, a declarat luni, pentru AGERPRES, că a susţinut candidaturile fraţilor Ricman, ale părinţilor lor şi ale soţiilor deoarece este o familie "serioasă, de oameni harnici, muncitori", care n-au avut vreodată probleme cu respectarea legii şi sunt apreciaţi de săteni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident mortal lângă Bărăitaru. Biciclist spulberat de o autoutilitară

Accident mortal lângă Bărăitaru! O clipă de neatenție a...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...