CONTACT

Brexit? IMPOSIBIL!

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că politicienii britanici au dus iresponsabilitatea până la limita la care au impus poporului să se pronunțe printr-un referendum asupra unui subiect pe care nu avea cum să-l înțeleagă, el susținând totodată că ieșirea Marii Britianii din Uniunea Europeană este imposibilă, pentru că nimeni nu va semna o astfel de cerere.

Iată ce a postat Traian Băsescu pe contul său de facebook:

Încrîncenaţi în bătălia lor pentru voturi, politicienii britanici au dus iresponsabilitatea până la limita la care şi-au împins propriul popor să se pronunţe printr-un referendum asupra unui subiect pe care nu avea cum să-l înţeleagă. Şi poporul a votat cum a priceput el.
În aceste condiţii, rezultatul referendumului a aprins fitilele a două bombe. Şi anume:

  1. Prima este legată de faptul că, ştiind consecinţele, va trebui găsit un guvern al Majestăţii Sale care să activeze articolul 50 din Tratat şi să ceară în scris ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. Vreau să văd politicianul care va semna cererea. Personal, cred că acela care va face acest lucru va putea fi declarat, fără dubii, ca fiind cel mai inocent om din lume, dacă nu cumva, va fi declarat trădător de ţară.
  2. A doua bombă este legată de faptul că, dacă cererea de ieşire va fi cumva semnată de un iresponsabil, în timp ce acesta va fi în drum spre Bruxelles spre a depune cererea pe masa UE, în Regat, se va declanşa procesul de separare a Scoţiei şi Irlandei de Nord, care au optat pentru rămînerea în UE. Concluzia este că nimeni nu va semna ieşirea Regatui Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.

Deci, BREXIT? IMPOSIBIL!
PS – Oricum, referendumul a lăsat o naţiune profund divizată.

Are dreptate fostul președinte Traian Băsescu? În mod sigur da, iar următorul material publicat în The Independent dovedește acest lucru:

Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a declarat duminică, într-un interviu, că Parlamentul scoţian ar putea bloca prin veto, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Manifestul Partidului Naţional Scoţian pentru alegerile din luna mai prevedea că Parlamentul scoţian ar trebui să aibă dreptul să organizeze un nou vot privind independenţa, dacă există schimbări “semnificative şi materiale” la circumstanţele din 2014, când a avut loc referendumul precedent.

Anterior, Sturgeon a declarat că Marea Britanie, în care Scoţia a decis să rămână în urmă cu aproximativ doi ani, a dispărut odată cu votul pentru Brexit, subliniind că un nou referendum pentru independenţa teritoriul este “foarte probabil”. Spre deosebire de englezi, majoritatea scoţienilor au votat joi, la referendum, pentru rămânerea în Uniunea Europeană
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Mesaj RO-Alert în Tulcea după un nou atac aerian în apropierea graniței

Mesaj RO-Alert în Tulcea după un nou atac aerian...

Stațiunea montană Bușteni își redeschide punctul de informare turistică după mai bine de un an

Stațiunea montană Bușteni își redeschide punctul de informare turistică...

Sindicatele se unesc! Cea mai mare mișcare sindicală din ultimul deceniu, la un pas de declanșare!

Nemulțumirile din administrație, educație, transporturi și alte sectoare publice...