CONTACT

Se extind revoltele în penitenciare

Revolta din penitenciarul Iaşi a avut un efect de domino. În doar două zile, protestul s-a extins în mai multe închisori din ţară. Unii deţinuţi au ales să refuze hrana, în semn de protest. Principala lor nemulţumire e legată de condiţiile din celule şi supraaglomerare.

Într-un comunicat, Adminstraţia Naţională a Penitenciarelor precizează că monitorizează situaţia şi că respecta dreptul deţinuţilor la liberă exprimare. Despre situaţia din penitenciare a vorbit şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, care a spus că sunt necesare măsuri imediate care să corecteze precaritatea din sistem.

Se extind revoltele din închisori. Aseară au fost proteste şi la Penitenciarul din Botoşani, faţă de condiţiile din celule. Deţinuţii au ieşit la geamuri şi au strigat "Hoţii" şi "Dreptate". Ca urmare, toţi angajaţii închisorii au fost mobilizaţi, ca să îi supravegheze. Protestele din penitenciare au început la Iaşi, alaltăieri seară, şi au continuat, ieri, toată ziua. Revolte similare au avut loc şi la Poarta Albă, unde 200 de deţinuţi au intrat în greva foamei şi la penitenciarul de maximă securitate din Arad, unde deţinuţii au încercat să dea foc bunurilor din celule. Unele surse spun că a fost nevoie de intervenţia forţelor speciale.

Deţinuţii au prins curaj după ce, săptămâna trecută, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a vorbit despre graţierea celor care au pedepse mai mici de trei ani şi nu au comis fapte violente. Era o soluţie ca penitenciarele să nu mai fie supraaglomerate.

Uniunea Europeană a avertizat că România va primi anual amenzi de 80 de milioane de euro, dacă, până în septembrie, traiul din închisori nu va fi îmbunătăţit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

La Ploiesti, începe Târgul de Toamnă!

S.C. Hale și Piețe SA organizează, în perioada 25...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...