CONTACT

Borfași prahoveni care acționau în Marea Britanie căsăpiți cu sprijinul polițiștilor englezi

Cetățenii Marii Britanii nu au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, au votat pentru a scăpa de borfașii din România și Bulgaria.

Procurorii și polițiștii de crimă organizată din municipiul Ploiești au destructurat, cu sprijinul autorităților judiciare din Marea Britanie, o grupare de proxeneți organizată transfrontalier, membrii acesteia închiriind apartamente în Marea Britanie în care tinere pe care le racolau practicau prostituția.

Procurorii spun că, începând cu anul 2012, inculpatul Mircea Costin Bălan, împreună cu inculpații Adrian Avram, Valentin Avram, Ionuț Ciprian Haită, Adrian Jean Ghinea, Valentin Ghinea și Marius Iulian Gaspar, a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, la care pe parcurs au aderat și pe care l-au sprijinit alți inculpați, în scopul săvârșirii infracțiunii de proxenetism pe teritoriul Marii Britanii.

"Din investigațiile efectuate a rezultat că inculpații au racolat mai multe tinere, cărora le-au asigurat transportul (rezervarea și cumpărarea biletelor de transport), cazarea, promovarea anunțurilor pe site-urile de profil matrimonial și asigurarea protecției fizice, în vederea practicării prostituției pe teritoriul Marii Britanii, sumele de bani obținute de tinere din această activitate fiind împărțite cu membrii grupului infracțional organizat", arată anchetatorii, conform documentelor citate.

Tinerele racolate aveau cunoștință despre activitatea infracțională pe care o vor desfășura în Marea Britanie, iar între acestea și membrii grupării exista o înțelegere potrivit căreia ele urmau să primească un procent de 50% din sumele obținute din practicarea prostituției.

Inculpații s-au ocupat și cu postarea de anunțuri pe site-uri de profil matrimonial pentru atragerea de clienți pentru tinere în vederea întreținerii de relații sexuale în locațiile închiriate de ei.

Activitatea grupului infracțional era coordonată de Mircea Costin Bălan, acesta fiind cel care închiria apartamente în diferite zone din localitățile Portsmouth, Southamptom, Norwich, Cambridge, Oxford, Ilford, Playmouth, Exeter, Londra — Marea Britanie și Cardiff (Țara Galilor), în care tinerele racolate practicau prostituția.

Incă odată se demonstrează ca englezii chiar și-au dorit ceea ce au votat: sa scape de români!

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

La Ploiesti, începe Târgul de Toamnă!

S.C. Hale și Piețe SA organizează, în perioada 25...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...