CONTACT

Zi de doliu naţional, în memoria românilor pieriţi în cutremurul din Italia

Guvernul a declarat 2 septembrie ca zi de doliu naţional pentru românii decedaţi în urma devastatorului cutremur din Italia, relatează Agerpres.

Anunţul a fost făcut miercuri de purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria şi a fost prefigurat de o serie de declaraţii ale premierului Cioloş care, aflat marţi în Italia, anunţase că va propune o zi de doliu naţional pentru românii decedaţi în cutremurul din Italia.

În urma decretării doliului naţional, în ziua de 2 septembrie toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia arborării drapelului României în bernă.

Drapelul României în bernă se mai arborează la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele de trecere a frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, ca pavilion pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă, relatează Mediafax.

Reamintim că 11 compatrioţi de-ai noştri şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului ce a răvăşit Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Petardele şi artificiile au fost interzise la Ploieşti

Petardele şi artificiile nu vor mai putea fi folosite...

Halele Centrale din Ploieşti vor avea o hidroizolaţie nouă

Halele Centrale din Ploieşti au nevoie de o operaţiune...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...