CONTACT

Moldova: Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) a validat marți rezultatele alegerilor prezidențiale, informează Moldpres.

Ședința CCM s-a desfășurat după ce au fost epuizate toate litigiile electorale în instanțe.

În cadrul ședinței, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a prezentat raportul privind desfășurarea scrutinului.

Ulterior, reprezentantul lui Igor Dodon, deputatul PSRM, Vladimir Țurcanu, a afirmat că alegerile prezidențiale s-ar fi desfășurat conform legii și nu există motive pentru invalidarea scrutinului.

La rândul său, reprezentantul PAS, Sergiu Litvinenco, a prezentat mai multe încălcări din cadrul scrutinului și a cerut Curții anularea alegerilor prezidențiale. Printre încălcările menționate se numără: implicarea reprezentanților bisericilor în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor, votarea multiplă și neexercitarea dreptului la vot al cetățenilor aflați peste hotarele țării din cauza numărul insuficient al buletinelor de vot destinate secțiilor de votare din străinătate.

În urma deciziei CCM, noul președinte Igor Dodon urmează să depună jurămîntul în fața parlamentului și a Curții, în termen de 45 de zile după alegeri.

Mandatul președintelui Republicii Moldova este de patru ani și se exercită de la data depunerii jurămîntului.

Socialistul prorus Igor Dodon a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie din Republica Moldova cu peste 52% din voturi, învingând-o pe contracandidata proeuropeană Maia Sandu, votată de aproximativ 48% dintre alegători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

La Ploiesti, începe Târgul de Toamnă!

S.C. Hale și Piețe SA organizează, în perioada 25...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...