CONTACT

Soros: UE se prăbuşeşte la fel ca URSS, globalizarea a dus la inegalitate

Omul de afaceri George Soros a publicat o analiză a situaţiei economice şi politice mondiale, în contextul schimbării de putere de la Casă Albă şi a recentelor evenimente din Europa şi din alte zone.

"Cu o creştere economică modestă şi o criză a migraţiei scăpată de sub control, UE este pe punctul de a se prăbuşi şi se pregăteşte pentru o experienţă similară celei din URSS de la începutul anilor 1990. Cei care cred că UE trebuie să fie salvată pentru a fi apoi reinventată trebuie să facă totul pentru asta", a afirmat Soros pe site-ul project-syndicate.org, conform Cotidianul.ro.

"Am fost un susţinător al Uniunii Europene încă de la începuturi", a spus miliardarul. Acesta a prezentat apoi punctele slabe ale Uniunii

"Însă ceva s-a întâmplat. După criza din 2008, asocierea voluntară a statelor s-a transformat într-o relaţie între creditori şi debitori, unde cei din urma nu au reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile, iar creditorii au stabilit condiţii cărora îndatoraţii au fost obligaţi să li se supună. Această relaţie nu este nici voluntară şi nici una egală. Germania a devenit hegemonul economic al Europei, dar nu a reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile la care sunt supuşi de regulă hegemonii – să privească dincolo de interesele individuale înguste, către intersele oamenilor care depind de puterea hegemonică. Să comparăm comportamentul SUA după Al Doilea Război Mondial şi cel al Germaniei după 2008: SUA au lansat planul Marshall, care a dus la dezvoltarea UE; Germania a impus un program de austeritate care a servit doar interesele sale înguste", a menţionat omul de afaceri.

El a făcut referire şi la efectele globalizării.

"Globalizarea a avut ample consecinţe economice şi politice. A adus convergenţă între ţările bogate şi cele sărace, însă a dus la inegalitate atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace. În ţările bogate, marile beneficii au fost acumulate de doar 1% din populaţie. Lipsa politicilor redistributive este principala sursă a dezamăgirii pe care o exploatează duşmanii democraţiei", spune Soros.

Acesta a avertizat: "Cu mult înainte ca Donald Trump să fie ales preşedinte le-am trimis prietenilor o felicitare de sărbători în care le spuneam: vremurile acestea sunt altfel, vă doresc tot binele într-o lume agitată".

Analiza integrală făcută de George Soros, în project-syndicate.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...