Din noianul de manifestări ploieștene dedicate Zilei de 24 Ianuarie – zi in care acum 158 de ani, Al.I.Cuza a fost ales Domn al Moldovei și al Țării Românești, înfăptuind astfel Mica Unire, cum ne-am obișnuit să-i spunem – m-am oprit la cea găzduită de Muzeul memorial “Paul Constantinescu” din Ploiesti. Asta deoarece prof.dr. AL.I.Bădulescu, patronul spiritual al acestui muzeu, a gândit manifestarea omagială ca o întâlnire între două generații. Pe de o parte, alături de domnia sa, a fost invitat col(rtr) Constantin Chiper – vicepreședinte al Asociației Naționale „Cultul Eroilor Regina Maria” și președinte al Asociației județene „Cultul Eroilor” (care chiar in această zi împlinea 81 de ani), împreună cu prof. Nelu Stan – și el octogenar, toți trei evocând momente inedite legate de actul Unirii. De cealaltă parte, s-a aflat aripa tânără, formată din elevi al Colegiului Național de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, adevărate talente vocale și instrumentale, mulți dintre ei având în palmares diplome și medalii la diverse concursuri interne și internaționale. Prin evoluția lor, tinerii artiști i-au încântat pe spectatori, un public elevat, iubitor de artă și cultură.
Îmi face o deosebită plăcere să le menționez numele, nume despre care, cu siguranță, vom mai auzi: Clara Ganță, cls.a CN ILCaragiale, Ana Raicu, cls.a IV-a, Colegiul de Artă Carmen Sylva – ambele la vioară, Diana Miu, cls.a IV-a CA Carmen Sylva –violoncel, Ingrid Iordan, cls.a VI-a, CA Carmen Sylva – oboi, Dragoș Stan, cls.a VIII-a și Ștefan Ioniță, cls.a VII-a, ambii de la CA – pian, Andrei Crețișteanu, cls.a XI-a și Diana Moise, cls. A XI-a, CA – canto clasic, Trio vioară, clarinet, pian: Ghinea David, Liviu Oprea, Daniel Dumitrașcu – CA Carmen Sylva, Cvintet suflători: Ozana Voicilă-fagot, Lavinia Opriș-oboi, Ionuț Fieraru-clarinet, Georgiana Uiuiu-flaut, Nicolae Gîlcă-corn – toți de la CA Carmen Sylva.
Dacă prof.Nelu Stan ne-a oferit un moment poetic din lirica Unirii Principatelor, un alt invitat de marcă, scriitorul ing. Constantin Tudorache ne-a încântat cu epigramele sale.
În finalul manifestării, gazdele de la Muzeul Paul Constantinescu ne-au oferit două audiții muzicale: Cântece de luptă și vitejie – aflate in fonoteca si discografia românească și Hora Unirii, text: Vasile Alecsandri, muzica Al. Flechtemaher.