CONTACT

Copilul care a căzut într-un puț adânc de 16 metri a fost salvat

Copilul în vârstă de un an și 8 luni care a căzut astăzi într-un puț dintr-o localitate din Teleorman a fost salvat după mai bine de 10 ore.

Copilul care a căzut în fântână în jurul orei 11 dimineața a fost scos din puț în aplauzele celor prezenți. Bebelușul plângea în momentul în care salvatorii l-au scos la suprafață.

Operațiunea de salvare care a durat toată ziua a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman.

Copilul, care a alunecat în fântână până la adâncimea de 16 metri, a fost scos în viață din puț. El a fost transportat imediat la o ambulanță unde i s-au acordat îngrijiri, a fost stabilizat și dus la spital, relatează Digi24.

Peste 40 de pompieri au intervenit astăzi pentru salvarea copilului căzut într-un puț din localitatea Balta Sărată.

În momentul în care a fost scos din fântână copilul era conștient, a declarat pentru jurnaliștii prezenți la fața locului unul dintre salvatori.

„Copilul avea un an si 8 luni, nu era cooperant… Aflat jumătate în apă. Sunt peste 10 ore cât a stat în apă. A fost activ până la un moment dat, când a devenit mai puțin dinamic, dar conștient. Probabil și din cauza hipotermiei”, a explicat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Mesaj RO-Alert în Tulcea după un nou atac aerian în apropierea graniței

Mesaj RO-Alert în Tulcea după un nou atac aerian...

Stațiunea montană Bușteni își redeschide punctul de informare turistică după mai bine de un an

Stațiunea montană Bușteni își redeschide punctul de informare turistică...

Sindicatele se unesc! Cea mai mare mișcare sindicală din ultimul deceniu, la un pas de declanșare!

Nemulțumirile din administrație, educație, transporturi și alte sectoare publice...