CONTACT

Unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa a interzis șaorma

„Prin această măsură ne propunem să conservăm decorul și tradițiile”, subliniază reprezentanții administrației Veneției în motivarea prin care șaormeriile au fost interzise în orașul dragostei din Italia.

Prin această decizie se dorește păstrarea aerului romantic și boem al orașului atât de apreciat de turiști, mai spun autoritățile locale. Potrivit The Guardian, în Veneția intră în vigoare o lege locală în care sunt precizate clar sortimentele produselor alimentare care se pot comercializa, interzicându-se funcționarea șaormeriilor și vinderea mâncării stradale.

Legea votată permite comercianților să vândă doar felii de pizza. De asemenea, buticurile stradale mai au voie să vândă și un sortiment de înghețată tradițională care este considerată un deliciu de turiști.

„Ne dorim să stopăm tipurile activități care nu au legătură cu tradițiile și dezvoltarea patrimoniului cultural ale Veneției. Principala problemă este că într-un oraș turistic ca al nostru există un risc de a se pierde identitatea. Trebuie să promovăm produsele locale, care se potrivesc cu spiritul orașului”, a declarat șeful biroului turistic din Veneția, Paola Mar.

În Italia au mai fost date legi locale asemănătoare. În Florența, de exemplu, restaurantele sunt obligate să aibă în meniu peste 70% produse din rețete locale. Și Verona a atras atenția după ce s-au opus deschiderii unei șaormerii.

Anul trecut, localnicii din Veneția au cerut și măsuri pentru reducere a turismului. În vara anului trecut au fost distribuite fly-ere prin care se acuza faptul că numărul mare de turiști ar distruge orașul. În septembrie, sute de protestatari au folosit gondole și bărci pentru a împiedica vasele de croazieră să treacă prin lagună.

Și ONU a atenționat Italia că Veneția ar putea ajunge pe lista obiectivelor din patrimoniul UNESCO aflate în pericol, dacă nu este interzis accesul vaselor uriașe de croazieră în lagună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident mortal lângă Bărăitaru. Biciclist spulberat de o autoutilitară

Accident mortal lângă Bărăitaru! O clipă de neatenție a...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...