CONTACT

Pensionarii vor beneficia de medicamente compensate cu 90%

Pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială de până la 900 de lei/lună vor beneficia, de la 1 iulie, de compensarea medicamentelor (din sublista B, prevăzută de HG nr. 720/2008) în proporție de 90%, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern vineri, 30 iunie.

Până în prezent, beneficiau de această compensare pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei.

Guvernul speră astfel să crească numărul de persoane beneficiare ale acestui program.

De asemenea, a fost simplificată procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declarația pe proprie răspundere a pensionarilor.

În prezent, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezultă cuantumul pensiei, precum și o declarație pe propria răspunedere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri.

„S-a constatat însă că, deși pensionarii declară că nu obțin alte venituri, în evidențele ANAF aceștia figurează că realizează și alte venituri, în general venituri mici. Astfel, au fost identificate situații în care declarațiile pe propria răspundere au fost date de către beneficiari fără a avea cunoștință despre existența unor sume considerate venituri (dobanda bancară, venituri din dividende ca urmare a faptului că sunt posesorii unor certificate de acțiuni, situație în care se impune recuperarea de la această categorie de asigurați a procentului de 40%, reprezentând diferența dintre 50-90%)”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Începând de la 1 iulie, declarația nu mai este necesară.

2,8 milioane de beneficiari de la 1 iulie

Fondurile necesare pentru această măsură vor fi asigurate, în proporție de 50%, din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate și, respectiv de 40%, din venituri proprii ale Ministerului Sănătății, prin transferuri din bugetul FNUASS.

Din evidențele CNAS, în prezent există un număr de 1,8 milioane de persoane cu venituri numai din pensii. În cadrul programului social privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, în 2016 au fost eliberate un număr de 2,379 milioane de rețete aferente unui număr de 430.812 pensionari cu o valoare de 167,6 milioane lei.

Din datele CNAS se estimează că, începând cu data de 1 iulie 2017, numărul de beneficiari cu venituri din pensii de până la 900 lei/lună va fi de aproximativ 2,8 milioane de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...

Muncitorul român prins sub dărâmături după prăbușirea turnului medieval de la Roma a murit

Românul a stat aproape 12 ore sub dărâmături după...

Petrolul încheie prima parte a campionatului cu o remiză, pe Ilie Oană, cu FC Botoşani

Petrolul a mai bifat o remiză, a treia la...