CONTACT

Jurnaliștii de la BBC, fascinați de un sat din România: ”Un singur divorț în trei secole”

BBC a scris un articol despre localitatea transilvăneană Biertan, care a găsit ”un remediu medieval pentru divorț”, acesta dovedindu-se a fi foarte eficient.

Frumosul sat din România a avut ”o închisoare conjugală”, unde cuplurile care nu se mai înțelegeau erau închise chiar și câteva săptămâni, pentru a-și rezolva problemele. Ideea a dat roade, la Biertan fiind înregistrad doar un divorț în peste 300 de ani.

Episcopul local era cel care îi închidea pe certăreți în micuța închisoare. Perechea petrecea șase săptămâni ”la răcoare”, timp în care puteau să își salveze căsnicia. La închisoare, cei doi trebuiau să împartă totul: aveau doar un scaun, o masă și o pernă.

”Luteranismul, religia saxonilor tansilvăneni, guverna majoritatea aspectelor vieții și, cu toate că divorțurile erau permise în anumite circumstanțe – cum ar fi adulterul -, era de preferat ca perechile să încerce să își salveze căsnicia. Persoanele mergeau de bunăvoie la episcop, care îi închidea în închisoarea maritală pentru a se împăca”, scrie BBC.

Dacă perechea decidea să se despartă, chiar și după săptămânile de carceră, soțul era obligat să îi plătească fostei soții o jumătate din câștiguri. Dacă, însă, se recăsătorea și divorța din nou, a doua soție nu mai avea acest drept.

”Motivul pentru care multe cupluri rămâneau împreună nu era dragostea, ci munca și supraviețuirea”, a povestit Ulf Ziegler, preotul actual de la Biertan.

”Închisoarea maritală” este situată într-o clădire mică din apropierea bisericii fortificate din Biertan, care a fost construită în secolul al XV-lea.

Biertan este inclus în Patrimoniul UNESCO din 1993.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident mortal lângă Bărăitaru. Biciclist spulberat de o autoutilitară

Accident mortal lângă Bărăitaru! O clipă de neatenție a...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...