CONTACT

Câti ani vor mai putea călători cetățenii din Marea Britanie liber în UE

Cetățenii Uniunii Europene vor putea beneficia de libera circulație în Marea Britanie cel puțin doi ani după Brexit, măsură ce face parte dintr-un acord de tranziție, au relatat vineri mass-media britanice, transmite Reuters. Prima rundă deplină de convorbiri privind ieșirea Marii Britanii din UE s-a încheiat joi, înregistrându-se câteva compromisuri și diferențe în legătură cu modul de a proteja viitorul cetățenilor expatriați.

Marea Britanie urmează să părăsească UE până la sfârșitul lui martie 2019, după un referendum, pe 23 iunie 2016, la care majoritatea britanicilor au votat pentru Brexit, în scopul de a restricționa imigrația și de a recâștiga puterile de la Bruxelles.

Potrivit planurilor lui Hammond, cetățenii UE vor avea dreptul la liberă circulație în regat o perioadă de până la doi ani după Brexit, a relatat vineri cotidianul The Times. La rândul său, The Guardian, care citează o sursă importantă din guvern, scrie că perioada de liberă circulație în regat după Brexit ar putea dura până la patru ani.

Sursa: agerpres.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident mortal lângă Bărăitaru. Biciclist spulberat de o autoutilitară

Accident mortal lângă Bărăitaru! O clipă de neatenție a...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...