CONTACT

O mare capitală europeană va găzdui Jocurile Olimpice din 2024

Cea mai importantă competiție sportivă a lumii va reveni în Europa în 2024, după edițiile din 2016 – Rio de Janeiro – și 2020 – Tokyo.

Ediția din 2024 va fi găzduită de Paris, în timp ce următoarele Jocuri, cele din 2028, vor fi organizate în Statele Unite, la Los Angeles, a decis Comitetul Internațional Olimpic, în cadrul unui vot ținut la Lima, în Peru.

Capitala Franței, care a candidat fără succes și pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 1992, 2008 și 2012, nu a mai găzduit competiția din 1924. Parizienii au fost amfitrioni ai elitei sportive mondiale și în 1900.

De cealaltă parte, Los Angeles a fost gazdă tot de două ori, în 1932 și 1984. La cea din urmă ediție, delegația României a izbutit cea mai bună participare din istorie, clasându-se pe locul 2 în topul pe medalii, după SUA, în condițiile unui boicot aproape general al țărilor din blocul comunist.

În lupta pentru organizarea JO 2024 au mai fost Hamburg, Roma și Budapesta.

În urma acordului tripartit încheiat între cele două orașe și CIO, Los Angeles va primi 1,8 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro), cu 100 de milioane în plus față de candidatura capitalei franceze.

Cele două ediții nu vor costa atât de mult ca Jocurile de la Rio de Janeiro sau Beijing, care au alocat sume uriașe dezvoltării infrastructurii. Parisul va aloca un buget de 6,6 miliarde de euro, în timp ce Los Angeles va investi 4,5 miliarde de euro în organizarea Jocurilor Olimpice de vară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...