Primul tiraj al celui mai nou album al trupei Holograf, „Love Affair”, de 3.000 de unităţi, a fost epuizat, au declarat reprezentanţi ai casei de discuri MediaPro Music, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Albumul „Love Affair” cuprinde 11 piese, printre care şi single-ul „Nu mai e timp” (cu participarea sopranei Angela Gheorghiu). Potrivit liderului trupei Holograf, Dan Bittman, albumul „Love Affair” a fost gândit de formaţie timp de patru ani. „Au fost patru ani de zile în care am depănat amintiri, în care am văzut poveşti de viaţă”, a spus Bittman. „Meseria noastră este similară cu cea a sportivilor care vor să îşi depăşească propriul record”, a adăugat cântăreţul.
La rândul său, Edi Petroşel a spus că melodia „Nu mai e timp” a fost ascultată de Angela Gheorghiu în urmă cu doi ani, la un concert de Dragobete. Artista şi-a dorit să interpreteze o piesă românească împreună cu o trupă românească şi astfel, în decembrie anul trecut, ea a înregistrat melodia „Nu mai e timp” alături de trupa Holograf.
Membrii trupei Holograf şi-au mai amintit că vocea puternică a Angelei Gheorghiu le-a dat „bătăi de cap” oamenilor care se ocupă de partea tehnică. Astfel, întrucât volumul vocii sopranei este neobişnuit, unul dintre microfoanele din studioul Holograf a cedat, au mai spus încântaţi membrii trupei. Ei au mai spus că mixajul pieselor de pe albumul „Love Affair” a fost realizat în Elveţia.
Alături de „Nu mai e timp”, primul single de pe albumul Holograf, materialul discografic mai cuprinde titluri precum „Când pierzi pe cineva”, „Dacă vrei” şi „Spune cine”. Holograf îşi va promova cel mai nou album printr-un concert, organizat astăzi, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă, care va beneficia de participarea extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu.
