Compania cipriotă care operează în Europa aplicația de transport inDrive a deschis o sucursală în România. Astfel, clienţii vor avea alternativă la Uber şi Bolt, firmele care oferă servicii de ride-sharing în România. Noutatea cea mai importantă oferită de inDrive este aceea că preţul poate fi negociat.
Dacă la restul aplicațiilor de ride-sharing prețul este stabilit automat de algoritm, în noua aplicație acesta se negociază. Mai exact, pasagerul propune un preț pentru cursa solicitată, iar șoferii care se află în apropiere pot accepta suma propusă sau o pot refuza. De asemenea, șoferii pot să vină cu o ofertă de preț.
Informațiile despre mașină și șofer vor apărea pe ecranul telefonului pasagerului. Aceasta include ratingul și informațiile de contact ale șoferului, ora aproximativă de sosire a mașinii și geolocația în timp real pe hartă.
În acest moment, aplicația inDrive are peste 400 de milioane de utilizatori și funcționează în peste 1.200 de orașe din 48 de țări.
