Amenzile pentru lipsa rovinietei, tipărite în 30 de zile

rovinietaCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a redus la o lună perioada de întocmire a proceselor verbale de constatare a contravenţiei pentru circulaţia fără rovinietă valabilă, scrie rtv. net.

Astfel, la data de 2 mai 2012 au fost generate şi transmise spre comunicare procesele verbale pentru contravenţiile constatate până la data de 31 martie 2012. Totodata, CNADNR intenţionează ca până la 20 mai 2012 să reducă la circa 2-3 săptămâni perioada de întocmire a proceselor verbale pentru lipsa rovinietei. „Precizăm că în conformitate cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, iar comunicarea se poate face într-un interval de 30 zile de la întocmire”, informează CNADNR. Circulaţia pe drumurile naţionale şi autostrăzile din România fără rovinietă valabilă reprezintă contravenţie şi se sancţionează potrivit legii cu amendă contravenţională şi tarif de despăgubire

Recente

Citeste si...

Două avioane s-au ciocnit şi s-au prăbuşit! Aeronavele aparţineau Marinei SUA

Două avioane militare ale Marinei Statelor Unite s-au ciocnit...

Lucrau pe şantier, iar în timpul liber furau alimente din magazine

Nouă muncitori de pe un şantier din Buşteni sunt...

FUN FEST, ediţia a II-a, la Ploieşti

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 mai, pe scena...