Armata face bilantul protestelor

proteste-luniAproximativ 11.000 de persoane au protestat luni în Bucureşti şi în mai multe localităţi din ţară

Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, a precizat că în Bucureşti au fost aproximativ 1.000 de manifestanţi, acţiunile de protest desfăşurate luni, pentru a patra zi consecutiv, fiind împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului.
Marius Militaru a spus că protestele de luni au fost în general paşnice, dar că la Piteşti două persoane au fost reţinute pentru ultraj, întrucât l-au lovit pe comandantul dispozitivului de jandarmi, iar trei manifestanţi, deoarece au spart geamul unui fast food. De asemenea, purtătorul de cuvânt al MAI a afirmat că 113 protestatari au fost reţinuţi în Bucureşti, pentru că au avut asupra lor materiale interzise, precum petarde şi arme albe sau au vrut să blocheze zona de lângă magazinul Cocor.
„Mulţumim celor care au fost prezenţi şi au înţeles să manifeste paşnic, chiar dacă nu a fost o manifestaţie autorizată de primărie”, a adăugat Marius Militaru, menţionând că este foarte simplu să obţii autorizaţie.
Pe reţelele de socializare, în special pe Facebook, continuă chemările pentru cea de a cincea zi de proteste paşnice.

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...