Arde România! Caniculă în toată ţara, nopţile vor fi tropicale, cu minime de 20 grade

Avertizarea de caniculă este valabilă până la 24 august, ora 10:00 și vizează un val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale.

Valul de căldură se va extinde și se va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 și 40 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate în vestul și sud-vestul țării.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, ceea ce indică un disconfort termic accentuat. Nopțile vor deveni local tropicale, cu temperaturi minime de 20-23 de grade, iar în Dealurile de Vest minimele pot ajunge chiar la 24-26 de grade.

În aceste regiuni, maximele vor ajunge la 35-39 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate în extremitatea de vest și sud-vest. Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse între 20 și 26 de grade.

În același interval este valabil un Cod galben pentru Moldova, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei și nordul Olteniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citeste si...

Începe şcoala, iar părinţii trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru rechizite

Luni, 7 septembrie, începe şcoala, iar pentru părinţi scumpirile...

CS alPHa Prahova își prezintă lotul pentru noul sezon

Echipa feminină de handbal CS alPHa Prahova se pregătește...

Se scumpeşte până şi permisul de conducere! Cât va costa de la 15 septembrie

Tariful pentru eliberarea permisului de conducere va crește de...

Anunt public privind decizia de emitere a avizului de mediu Primaria Comunei Cerasu

Primaria Comunei Cerasu anunta autoritatile consultate pe durata procedurii...